Uniunea Juristilor a organizat o ceremonie. Propun Uniunii Juristilor ca, pe lângă diploma acordată ambasadorului Uniunii Sovietice, Alexander Churlin, să îi acorde şi lui KIM JONG IL, tovarăşul preşedinte al Coreei de Nord, o diplomă de excelenţă şi merit pentru “combaterea foamei”. Iar doamna Pivniceru, specialista in “aleatorii” – poker şi loterie, măcar a avut bunul simţ să recunoască faptul că nu merită diploma.
Şi totuşi a venit la ceremonie. Orice… pentru un chiul mic de la instanţă, nu-i aşa ?
Dacă ar mai avea şi bunul simţ să tacă pentru perpetuitate, aş manifesta o apreciere renăscută şi revigorată pentru domnia sa. Mai ales că vajnica moldoveancă este destinată funcţiei de şef al CSM.
De asemenea, s-a acordat “Premiul Cristian Iordănescu” unei stagiare pentru că a obţinut primul loc la examenul de definitivat din anul 2009.
În afară de faptul că defunctul decan Iordănescu este un personaj de tristă amintire şi este o jignire să creezi un premiu cu numele lui (este la fel de relevant ca premiul “Nicolae Ceauşescu”) …
eu propun un premiu pentru primul loc la Concursul de recitare a cărţii de telefon.
Iar pentru colecţionarii de diplome … le reamintesc că Nicolae Ceauşescu avea următoarele titluri şi ordine (printre altele)
Legiunea de Onoare Franceza,
Ordinul Leului de Aur al Nassau-lui, din Luxemburg;
Ordinul Cavalerului Alb Finlandez,
Ordinul National al Leopardului, din Zair; Ordinul Bath Britanic
Ordinul Stalin
Ordinul Lenin
… si multe, multe, multe altele.
Bineinteles, UJR i-a decernat titluri onorifice şi lui Nicolae Ceauşescu care era, invariabil, primul jurist al ţării.
Astfel, felicitări noilor “diplomaţi” care, sunt sigur, vor fi mândri să îşi alăture portretele pe panoul de onoare al foştilor laureaţi UJR, de teapa lui Ceauşescu şi cu Leana lui.
Probabil domnul Chiuzabaian este nostalgic …